Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, tulpina indiană a fost depistată la peste 35 de persoane din România. Din fericire, acestea au făcut o formă ușoară a bolii.
“Au fost, cred, peste 35 de cazuri identificate, s-au efectuat secvenţieri şi este confirmată această tulpină – varianta virală indiană care are mutaţii particulare şi care asociază scăderea activităţii neutralizante a anticorpilor obţinuţi după vaccin şi chiar şi o uşoară creştere a contagiozităţii.
Însă, nu este un impact asupra beneficiului global al vaccinării, se menţin beneficiile vaccinării cu vaccinurile actuale. Însă, mesajul nostru, ca de fiecare dată, este acela de a creşte într-un timp cât mai scurt numărul de persoane vaccinate, tocmai pentru a reduce circulaţia virusului în populaţie. Nu erau forme severe, erau persoane sigur nevaccinate, erau cetăţeni din India care au ajuns în România”, a afirmat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Varianta B.1.617, care a apărut pentru prima dată în India în octombrie, a fost detectată în secvenţe de genom descărcate în baza de date GISAID provenite din 44 de ţări din toate cele şase regiuni ale OMS. Cu excepția Indiei, în Marea Britanie a fost detectat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu varianta B.1.617.
Tulpina indiană este mai contagioasă şi prezintă caracteristici care ar putea reduce eficienţa vaccinurilor, a avertizat Soumya Swaminathan din cadrul OMS. Cercetătoarea indiană a declarat că varianta B.1.617, care a fost depistată pentru prima dată în India în luna octombrie, a fost un factor de accelerare a răspândirii coronavirusului.
Această tulpină ar putea fi inclusă de OMS pe lista tulpinilor considerate mai periculoase decât varianta originală a virusului având în vedere că este mai contagioasă și rezistă în fața vaccinurilor anti-COVID.
”Varianta B.1.617 prezintă mutaţii care sporesc contagierile şi care pot totodată potenţial să o facă rezistentă la anticorpii dezvoltaţi graţie vaccinării sau în urma unei contaminări naturale. Aceste prime semne au fost ratate până când (contagierile) au ajuns la un punct de unde creşterea a fost verticală. epidemia vizează mii de persoane şi se multiplică cu o viteză foarte dificil de stopat. Va dura luni, dacă nu cumva ani pentru a atinge o rată de 70-80% de populaţie imunizată”, a spus cercetătoarea.